Boxpaleți pliabili

Mod de vizualizare a produselor

Dacă doriţi să combinaţi paletul standard cu un container versatil, cu capacităţi de încărcare diferite, boxpaleţii pliabili sunt răspunsul la cerinţele dumneavoastră.

Construite pe o bază de palet standard, aceste cutii pliabile de mare capacitate oferă spaţiu generos de depozitare, o greutate proprie redusă şi diferite caracteristici pentru a facilita manevrarea, depozitarea şi stivuirea, cum ar fi:
– 4 picioare sau 3 şine
– laturi optimizate pentru volum
– roţi pentru deplasare uşoară
– uşi de acces pe latura scurtă şi latura lungă
– sistem de închidere integrat.
Acest container este indispensabil pentru majoritatea aplicaţiilor de depozitare şi transport în industriile auto, de retail, distribuţie, electronică şi producţie. Logistic Packaging oferă 3 tipuri de boxpaleţi pliabili:
– cu laturi mobile pentru produse voluminoase;
– containere realizate prin termoformare;
– FLC 1210, FLC 1208.
Putem să vă oferim şi varianta de container cu pereţi perforaţi pentru retail.
Boxpaleţii pliabili au suprafeţe netede, uşor de curăţat. Atunci când nu sunt folosiţi, pereţii pot fi pliaţi pe palet, reducând spaţiul de depozitare şi costurile de transport la returul ambalajelor goale.

Boxpaleţii pliabili sunt proiectaţi şi fabricaţi pentru o utilizare intensă pe o perioadă lungă. La sfârşitul perioadei de utilizare, boxpaleţii sunt 100% reciclabili.